Lectura reprezintă una dintre activitățile care ajută la dezvoltarea personalității oricărui copil aflat în formare. De la un vocabular mai bogat și până la sporirea imaginației, cărțile au un rol elementar în viața celor mici, încă de când le sunt lecturate de către părinți în primii ani de viață. Dacă ești părinte, iar copilul tău
Lectura reprezintă una dintre activitățile care ajută la dezvoltarea personalității oricărui copil aflat în formare. De la un vocabular mai bogat și până la sporirea imaginației, cărțile au un rol elementar în viața celor mici, încă de când le sunt lecturate de către părinți în primii ani de viață. Dacă ești părinte, iar copilul tău a învățat deja de ceva timp să citească, probabil te întrebi ce cărți să-i oferi în dar, astfel încât să-i dezvolți apetitul pentru citit. Îți venim în ajutor cu câteva sfaturi. E important să știi că nu doar cărțile în sine sunt importante, ci și alegerea lor dintr-o varietate de cărți pentru copii. Primul sfat este să încerci să analizezi domeniile de interes pe care copilul tău le are și să ții cont de ele.
5 cărți pe care ar trebui să le citească orice copil
În primii ani de școală, puțin după ce au descoperit singuri tainele cititului și o fac în mod cursiv, copii își doresc să afle cât mai multe povești interesante și pline de suspans, cu personaje de care au auzit sau pe care le descoperă pentru prima dată prin intermediul cărților. Oferă-i în dar cărți de aventură, povești nemuritoare, basme și nuvele, din care să poată să tragă singur învățăminte.
Iată care sunt cele 5 cărți pe care ar trebui să le citească fiecare copil:
- Cartea Junglei
- Prinț și cerșetor
- Hansel și Gretel
- Nuvele și povestiri, de I.L. Caragiale
- Legendele Olimpului
Cum alegi și alte cărți pentru copii
Cele mai citite articole
Dacă vrei să-i hrănești celui mic apetitul pentru lectură și să-i oferi în dar câteva cărți pe care să le și citească cu plăcere, atunci orientează-te spre titluri care să-l captiveze și să-i suscite interesul. Cărțile cu mesaje pozitive și cu învățăminte vor avea și rol educativ, așa că nu te sfii să-l îndemni să citească micile povestiri sau nuvele, precum cele scrie se Caragiale, ori fabule de La Fontaine. Și poveștile cu suspans îl vor capta, așa că poți adăuga colecției de titluri din biblioteca voastră “Aventurile lui Tom Sawyer” sau “Colț Alb”.
Descoperă pasiunile copilului tău și alege cărți care au legătură cu domeniile sale de interes
Atunci când între domeniile sale de interes și cărțile există o legătură, fii convins tu, ca părinte, că al tău copil a făcut deja o pasiune pentru citit. De exemplu, dacă adoră lumea animalelor, dacă e curios să afle lucruri noi despre natură sau pur și simplu îi plac poveștile de fantezie cu anumite personaje, atunci mergi la sigur cu cărțile. Odată ce a fost captat de conținut, își va dori să citească tot mai mult din domeniul lui de interes și, mai apoi, să descopere și altele. Nu uita că cel mic trebuie să citească doar cărți pe care să le și înțeleagă. Dacă limbajul este mult prea greoi pentru el, se va plictisi și va refuza în timp orice invitație la lectură. În funcție de vârsta copilului tău, cărțile alese pot fi și cu imagini, mai multe sau mai puține, care sa însoțească textul. În timp, acestea vor dispărea, iar el va avea capacitatea de a-și imagina propriile imagini pe baza a ceea ce citește.
Dincolo de cărțile alese de tine, ca părinte, pentru copilul tău, îndeamnă-l să-ți spună ce i-ar mai plăcea să citească și căutați împreună și alte titluri. Important este să-i hrănești permanent dorința de a descoperi universul cărților și nu-i impune niciodată să lectureze o anumită carte pe care nu o găsește interesantă, mai ales dacă ea este în afara tematicii școlare.
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *