Termenul de influencer a devenit un cuvânt oficial al dicționarului limbii engleze. Mulți spun că era și timpul, având în vedere că primul influencer din istorie a trăit pe la 1760 – un olar, Wedgwood, a creat un set personalizat de ceai pentru regina Angliei. Ideea lui avangardistă, de a-și prezenta produsul ca fiind recunoscut
Termenul de influencer a devenit un cuvânt oficial al dicționarului limbii engleze. Mulți spun că era și timpul, având în vedere că primul influencer din istorie a trăit pe la 1760 – un olar, Wedgwood, a creat un set personalizat de ceai pentru regina Angliei. Ideea lui avangardistă, de a-și prezenta produsul ca fiind recunoscut de Casa Regală, l-a făcut celebru. De aici și până la Chiara Ferragni, Leandra Medine sau Alexa Chung n-a fost chiar un pas, dar acum lucrurile s-au amestecat destul de tare, inclusiv în mintea consumatorilor care au început să se întrebe cine (mai) e sincer și cine nu – cu alte cuvinte, noi, consumatorii, chiar mai trebuie să cumpărăm așa, haotic, un hanorac doar pentru că îl poartă surorile Hadid?
Cele mai citite articole
Țin minte previziunile lui Suzy Menkes de acum câțiva ani, vreo 12, când la show-uri începuseră să apară nume ca Bryanboy ori Susie Lau. Menkes spunea atunci, după o prezentare Louis Vuitton, că treaba ast…
Citeste mai mult pe Fove.ro
Leave a Comment
Your email address will not be published. Required fields are marked with *